Ziua Mondială a Sănătății Mintale
- 1797 vues
Sănătatea mintală reprezintă starea noastră de bine - emoțională, psihică și socială. Aceasta ne afectează modul în care gândim, simțim și acționăm, ajută să gestionăm stresul, să relaționăm cu cei din jur și să facem o alegere sau alta. În acest sens, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) accentuează cât de importantă este îngrijirea sănătății mintale pentru toți, iar îndemnul cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale 2021 este Haideți să o facem realitate!
Pandemia COVID-19 are un impact major asupra sănătății mintale a oamenilor. Unele grupuri, inclusiv lucrătorii din domeniul sănătății și alți angajați, oamenii singuratici și cei cu condiții de sănătate mintală preexistente sunt afectați îndeosebi. Cu toate acestea, există motive pentru optimism. În timpul Adunării Mondiale a Sănătății din luna mai 2021, guvernele din întreaga lume au recunoscut necesitatea extinderii serviciilor de sănătate mintală de calitate la toate nivelurile. Unele țări au identificat noi modalități de a oferi îngrijiri de sănătate mintală populației lor.
OMS subliniază că sănătatea mintală reprezintămai mult decât absența tulburărilor mintale sau a dizabilitatii. „O sănătate mintală optimă nu înseamnă doar să eviți bolile psihice, dar și să te îngrijești de fericirea și de starea ta de bine”, declară experții OMS.
O sănătate mintală pozitivă permite oamenilor:
-
să își realizeze întregul lor potențial;
-
să înțeleagă scopul și sensul acțiunilor lor;
-
să construiască relații sănătoase cu semenii lor;
-
să-și aducă o contribuție semnificativă în cadrul comunității în care trăiesc;
-
să facă față tensiunilor, stresului, evenimentelor triste și nereușitelor ce pot apărea de-a lungul vieții;
-
să fie flexibili și să se poată adapta la circumstanțe noi;
-
să lucreze productiv și eficient;
-
să mențină echilibrul între muncă și relaxare;
-
să trăiască cu sentimentul de mulțumire și încredere în sine etc.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii